S-a desfăşurat în martie o campanie (colaborare între ZorileStore şi BlogalInitiative) prin care au fost “încălţaţi” câţiva bloggeri, printre care m-am numărat şi eu. Au fost multe premii de împărţit dar până la urmă şoşonii pe care mi i-am dorit au ajuns la mine.
Sunt simpli şi comfortabili, aşa cum ne dorim orice tip de încălţăminte. Astăzi i-am scos la un “test drive” şi au făcut faţă cu brio. Îmi place că talpa este foarte rezistentă şi flexibilă în acelaşi timp. Ah şi arată mai bine decât în poza de pe site
It iz veri uird dat der ar ă lat ăv pipăl dat dăunt andărstend ingliş iet. Ai startied lărnin ingliş sins ai uăs 6. Uen mai perănts disaided tu instal cheibăl tivi ai uăz veri heapi bicăz ai niu dat ai uil bi eibăl tu uaci cartuuns in ingliş.
Ai rimembăr dis uan taim uen mai perănts uăr uorching end ai hed tu stei uit mai cazăn end ai uăz hangri. Ai chept teling him “Aim hangri” end hi luct at mi end smaild. Ai uent on for ăn our antil ai sed “Mi-e foame” end hi tăuld mi hi no spic ingliş. Hi uăs in hiz leit tuentis end ai did nat andărstend uai he daz nat nău ingliş.
Ivăn mai madăr andărstends dă beizic ov ingliş end ai em rili disăpointed dat der ar ă lat ov iang pipăl laic maiself dat dăunt. Iu hev ingliş in scul, in gheimz, in muviz end ol ăraund dă internet. Uai Iu No Lărn Ingliş.
Gata că de atâta vorbit în engleză mă dor mâinile.
Mi-am băut cafeaua de dimineaţă şi am mâncat un sandwich gândindu-mă că totuşi mai am timp să lenevesc în timp ce pot reflecta la ceea ce urmează să fac pe ziua de astăzi şi ce aş putea face în timp ce nu fac nimic, dar în timp ce stăteam eu întins aşa mi-am dat seama că voi avea mult timp liber în acest weekend şi asta m-a făcut să zâmbesc, aşa cum zâmbesc copiii când le spui că vor primi o îngheţată sau ciocolata lor preferată dacă vor avea un comportament dezirabil şi apropo de comportament, nu înţeleg ce-i cu atitudinea asta de “cine mi-s eu” a liceenilor din ziua de astăzi, zici că-s născuţi şefi de stat şi oameni de afaceri cunoscuţi în toată lumea, nu-s nişte adolescenţi la pubertate care nu ştiu câte urechi au, dar dacă tot vorbim despre urechi, ale mele sunt încântate de plăcutul sunet al unei piese care este acum difuzată la radio, ştiu că şi tu asculţi radio, mai ales dimineaţa în timp ce te duci grăbit spre muncă sau spre şcoală şi totuşi nu înţeleg de ce eşti atât de plictisit de toată rutina asta zilnică şi te gândeşti cât de bine ar fi să leneveşti toată ziua şi să nu faci nimic şi totuşi în sinea ta îţi dai seama că te-ai plictisi şi mai tare dacă n-ai avea nimic de făcut şi mai mult de atât n-ai primi niciun ban pentru asta, sau poate ai primi de la părinţi pentru că, dragii de ei, încă se gândesc la faptul că trebuie să mănânce bine copilul lor, şi apropo de mâncare cred că o să merg să-mi fac nişte cartofi prăjiţi care să-mi alinte papilele gustative şi cred că acum şi ţie ţi s-a făcut poftă de cartofi prăjiţi dar asta nu e problema mea, dar nu trebuie să fii pofticios, mai bine te gândeşti că n-am folosit niciun punct până acum, nu-mi spune că n-ai observat asta, te las că mi se ard cartofii şi n-aş vrea să mănânc scrum în ulei, o să mă opresc aici şi o să pun (punct)
Aşa se numeşte campania despre care am citit pe un pliant care mi-a fost înmânat astăzi când am ieşit să-mi bronzez vârful nasului pe străzile Clujului. Ţin să vă anunţ că nu, nu este încă o iniţiativă care să se zbată pentru spaţiile verzi de aici (care bineînţeles că pot fi mai multe în orice oraş dar eu consider că nu duce lipsă Clujul).
Să nu lungesc treaba mai mult decât e nevoie o să vă spun despre ce e vorba. În Piaţa Unirii din Cluj, s-au instalat două corturi (sau cortuleţe dacă vreţi să sune mai cute şi mai prietenos) unde se colectează ulei folosit. Da, aţi înţeles bine, acolo stau câţiva omuleţi pe timpul lor şi ne aşteaptă cu ditamai butoiul în care să aruncăm uleiul pe care l-am folosit pentru a pregăti cârnaţul de acasă.
Cei care nu ştiu exact unde este situată Piaţa Unirii sunt invitaţi să arunce un ochi pe hartă. Cei care ştiu sunt invitaţi să-şi ia sticluţele în care au strâns uleiul (pentru că ştiu că faceţi asta) şi să mergeţi să le duceţi oamenilor verzi.
Despre efectele pe care le are uleiul uzat este scris (pe scurt) pe pliantul din poza ataşată la acest material. Dacă nu se înţelege vă invit să daţi un [EXPAND click AICI]Atenţie! Uleiul vegetal uzat trebuie colectat, nu aruncat! Un litru de ulei poate contamina 1000 de litri de apă, făcându-i nepotabili!!! Uleiul vegetal care rămâne în tigaie după gătit, trebuie să fie colectat separat într-un recipient care se poate închide ermetic şi nu aruncat pe ţeava de la chiuvetă sau pe sol. Aruncat în chiuvetă, uleiul poate înfunda conductele. VĂ MULŢUMIM pentru colectarea selectivă a deşeurilor.[/EXPAND]
Cei care locuiesc aici deja ştiu că luni, 23 aprilie, se sărbătoreşte sfântul mare mucenic Gheorghe, care este patronul Botoşaniului (sau aşa ceva). Probabil ştiţi cum este la astfel de festivaluri: muzică, bere, mici, multă lume, iarăşi bere, gălăgie şi multă mizerie. Dar e de înţeles pentru că românului îi place să petreacă mai mult decât orice.
E de înţeles că botoşănenii vor să-l sărbătorească pe sfântul Gheorghe (şi pe sf Ştefan şi pe sfântul făcător de bere şi tot aşa) dar culmea că anul acesta, având în vedere situaţia (să spunem) financiară a ţării, aici o să fie o petrecere de 4 zile. Mai ceva decât în poveşti omule. Conducerea vrea să nu se mai spună că petreci ca în poveşti 3 zile şi 3 nopţi ci petreci ca în Botoşani 4 zile şi 4 nopţi. Zic şi eu.
Oare au primit prea mulţi bani şi trebuie să-i justifice cumva? Un concert la primărie, două la şcoală, unul la gară, două la primărie. Cumva cumva o să scoată socoteala pe hârtie aşa cum trebuie. Închirierea spaţiului costă atâta, mai dăm un ban la cei de la salubrizare da’ vorbim cu şefu’ să putem trece mai mult pe foaie şi hop mai apare o vilă în cartierul de “căsuţe” de la ieşirea din oraş.
Ieri m-am gândit că ar fi atât de bine să ploua astăzi toată ziua. Ştiţi cum e cu forţa atracţiei. Cu cât mai mult îţi doreşti un lucru, cu atât mai mari sunt şansele să se întâmple. Până acum a tot plouat. Mă bucur pentru pământ că-i uscat săracul. Ar bea şi el câteva sute de litri de apă. Vă las, mă duc să mănânc un mic mai mare şi să scuip coji de seminţe în centrul (proaspăt renovat al) oraşului. Să fiu şi eu în rând cu lumea. Cum, ăla a lu’ Rusu nu vine la sărbătoare? Sau mai bine-mi dau o ….
Când eram mic nu puteam să înţeleg cum reuşesc “cei mari” să reţină atât de multe lucruri. De unde ştiu ei ce capitală are nu ştiu care ţară de care nici nu auzisem până atunci, care este data de naştere a surorii mătuşii fratelui cel mare, adrese ale rudelor, numere de telefon, nume de preşedinţi, senatori sau tot felul de persoane publice care eu nu aveam habar cu ce se ocupă şi multe alte lucruri.
Timpul a trecut, am făcut câţiva ani de şcoală şi memoria a început să fie antrenată. Începusem să învăţ să folosesc numerele datorită matematicii, începusem să-mi dezvolt vocabularul pentru că îmi plăcea enorm de mult să citesc, să ţin minte numele oraşelor din ţară sau chiar să aflu pe unde se situează alte ţări din lumea care mi se părea imensă.
Apoi a urmat perioada în care am început să-mi folosesc din ce în ce mai des buletinul şi datele din el. Începusem să am prieteni pe care eram nevoit să îi sun pe “fix”. Reţineam numere de telefon după ce mi le repetam de câteva ori, zilele de naştere nu mai erau o enigmă pentru mine. Începeam să reţin o sumedenie de lucruri care nu-mi erau neaparat folositoare dar le uzitam în mod frecvent.
Stăteam de multe ori şi mă întrebam oare de câte ori trebuie să ne repetăm un lucru până când îl reţinem pentru totdeauna?
De exemplu CNP-ul, seria şi numărul de la buletin, numărul personal de telefon, numerele părinţilor, toate parolele de pe internet (care de multe ori sunt diferite în funcţie de site-uri) şi lucruri pe care am ajuns să le folosim din ce în ce mai des. De câte ori a trebuit să le folosim pentru a ni se întipări în minte pentru totdeauna. Eu încă îmi ţin minte prima parolă pe care am avut-o la primul cont pe yahoo şi au trecut aproape 16 ani de atunci.
Am atâtea motive încât nu ştiu cu care să încep. Cred că cel mai bine o să încep cum am făcut cunoştinţă cu “lumea” japoneză, fără să conştientizez acest lucru.
Eram destul de mic şi pe TVR se derulau, în fiecare zi, de la ora 13:30 până la ora 14 episoade din cunoscutul serial Dragon Ball. Fugeam cu limba scoasă de la şcoală pentru a prinde măcar 5-10 minute dintr-un episod. Cele mai fericite zile erau acelea când terminam la ora 13 şi apucam să văd întreg episodul de 15 minute din care 5 se duceau pe generic şi pe imagini din fostul episod.
După câţiva ani au început să difuzeze în weekend, dimineaţa, un alt serial pe care l-am urmărit cu înverşunare. Samurai X îi spune şi n-am pierdut niciun episod. Nu ştiam eu ce e acela manga pe atunci, dar aflasem de Era Meiji, de principiile unui samurai, despre regulile unui dojo, despre cum să alegi între ceea ce e bine şi ce e rau şi despre cât e de dureros să iubeşti.
Apoi, când eram în primul an în Cluj am luat parte la un eveniment social despre cultura japoneză unde am asistat la ritualul de pregătire al ceaiului, am mâncat sushi pentru prima dată, am văzut demonstraţii de Kendō şi să nu uit de arta scrisului japonez (numită kanji).
Şi acum să-mi motivez dorinţa de a participa la acest festival intitulat Japan Play Transilvania. Este ceva care se vrea foarte interactiv comparativ cu alte festivaluri care au avut loc în România. Un festival în care n-ai cum să te plictiseşti o clipă, dacă ar fi să-i parafrazez pe organizatori. Benzi animate pe care le îndrăgesc, animaţii ale căror nume nu le cunosc încă, jocuri pe console şi PC-uri, arte marţiale, origami, workshop-uri şi cel mai important (cred eu) încercarea de a înţelege diferenţa dintre cultura japoneză tradiţională şi cea modernă. Mai scurt, multă informaţie pusă într-un singur loc şi împărţită cu un public cât mai divers şi cât mai entuziasmat.
Mai mult de atât, care dintre bloggerii din Cluj nu şi-ar dori să fie numit Foto-Bloger la un festival atât de interactiv şi captivant?
Am rugat şi câţiva dintre prieteni/cititori să-mi răspundă la întrebarea din concurs şi anume ”De ce vrei sa participi la acest Festival?” iar acestea sunt răspunsurile lor:
Când am auzit prima dată de Japan Play am rămas puţin blocat pentru că nu ştiam ce, când, unde şi de ce? Apoi, ca tot omul care e pasionat de orice mică şansă de a-şi îmbogăţi cultura generală, m-am folosit de domnul gugăl să văd şi eu ce înseamnă această iniţiativă.
O să încep cu “ce reprezintă Japan Play Transilvania?” Este o încercare lăudabilă a celor de la Asociația culturală Kesenai (Kesenai NGO), alături de Organizația Studenților din Universitatea Tehnică (OSUT) și de Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca (UTCN) de a expune publicului din Cluj anumite aspecte ale culturii japoneze, atât cea modernă cât şi cea tradiţională prin intermediul animaţiilor, benzilor desenate, jocurilor pe PC şi multe altele.
Trebuie să menţionez şi perioada şi locaţia în care se va desfăşura Japan Play şi anume 28-29 Aprilie 2012 în Cluj-Napoca. Casa de Cultură a Studenţilor şi Bastionul Croitorilor fiind locaţiile principale care vor găzdui evenimentele şi activităţile ce ne-au fost pregătite.
Programul încă nu este disponibil pe site dar o să fie cât de curând afiţat în secţiunea “Program pe zile”. Există şi o serie de concursuri care se vor desfăşura pe parcursul festivalului la care vă puteţi înscrie pe site-ul oficial.
De ce vreau să merg la Japan Play vă voi spune în articolul de mâine. Până atunci vă invit să scrieţi despre acest eveniment şi să vă înscrieţi la campania ce se desfăşoară pe Blogal Initiative.
Aşa se intitulează un alt fel de leapşă pe care am primit-o de la Sonia. Mi-a plăcut foarte mult pentru că are şi un set de reguli pe care sper că cei care vor fi “lepşuiţi” le vor respecta. O să încep cu regulile mai întâi să ştiţi despre ce este vorba şi apoi voi încerca să-mi las imaginaţia liberă. Deci, regulile:
leapşa trebuie dată neaparat mai departe la cineva cu o temă propusă de voi.
leapşa nu se poate lua dacă nu a fost primită.
dacă vreţi neapărat să faceţi leapşa şi nu aţi primit-o, o cereţi de la persoana de la care aţi vrea să primiţi tema.
trebuie să scrieţi minim 100 de cuvinte.
trebuie să fiţi complet sinceri, că altfel n-are niciun farmec.
Mbun, tema mea a fost următoarea: “La ce te gândeşti atunci când eşti în troleu?”. Aş vrea să pot spune că răspunsul este simplu dar la câte lucruri nu mă gândesc în troleu cred că ar fi mai uşor de spus.
Dimineaţa,de obicei, mă gândesc la orele pe care urmează să le am pentru că niciodată nu mi-am bătut capul să reţin programul. De cele mai multe ori îmi amintesc prima ora. Măcar aia să o ţin minte pentru că e bine să ştii unde trebuie să ajungi. Mi se mai întâmplă uneori să mă gândesc şi la câteva lucruri pe care vreau să le fac după ore. Dacă e dimineaţa când ies din bar şi prind primul troleu atunci mă gândesc la câţi bani am cheltuit, ce domnişoare am văzut prin bar şi la cât de “bine” o să-mi fie când mă trezesc.
Când ies de la şcoală mă gândesc la ce să-mi fac de mâncare. Of mâncarea asta. Câteodată mă mai gândesc că ar fi bine să mă apuc de învăţat la vreo materie la care am impresia ca nu mă descurc. Apoi încep să râd de unul singur pentru că asta nu o să se întâmple. Îmi replanific ceea ce am zis că trebuie să fac dimineaţă pentru că (bineînţeles) au intervenit şi altele. Mă gândesc iarăşi la mâncare. Încerc să-mi aduc aminte dacă mi-am sunat părinţii. Mai am o staţie. Mâncareeeee.
Seara când ies în oraş mă tot gândesc să nu mă apuc să beau prea mult. Îmi fuge gândul la oamenii cu care urmează să mă întâlnesc. Of, iarăşi acelaşi local. Dar eu nu vreau să merg acolo. Eh asta e, măcar îs cu gaşca şi oricum o să ne distrăm. Îmi stă părul bine oare? Să stau drept să nu arăt ca o legumă. Sper să fie domnişoare prin local să am şi eu ce admira. Mmm abia aştept să degust berea aia nefiltrată.
Indiferent de momentul zilei tot timpul încerc să-mi fac o mică povestioară despre unii dintre oamenii pe care îi văd în troleu. Oare el/ea cu ce se ocupă, oare ce muzică ascultă, cu cine îşi trimite mesaje sau încotro se îndreaptă. Atunci când sunt cu căştile în urechi îmi imaginez conversaţiile pe care le au oamenii.
Leapşa merge mai departe la Iulian şi tema/întrebarea este : “La ce te gândeşti când primeşti subiectele de examen şi nu ştii nimic?”. Dacă doriţi să primiţi o temă de leapşă atunci nu ezitaţi să îmi scrieţi.
Botoşani oraş frumos, pleci cu biţa vii pe jos (văd că merge fraza asta aproape cu orice oraş). Acolo m-am născut şi acolo am “copilărit” 18 ani de zile până în momentul în care mi-am luat boceluţa şi am mers pe drumul Clujului.
Despre Botoşani pot să vă spun că e un oraş mic dar care e plin de amintiri pentru mine (atât bune cât şi excelente ^_^). Era frumos când eram în liceu. În ficare zi în care se juca ceva la teatru eu eram prezent. În fiecare vineri era concert simfonic (cel puţin până prin clasa a 8-a) şi era o plăcere să merg să-mi încânt urechile. Nu ştiu ce se mai întâmplă acum pe acolo pentru că, mai nou, merg acasă doar de sărbători (şi nici atunci uneori). Tot ce pot să spun este că arată cu mult mai bine. S-a dezvoltat frumos.
De ce am plecat în Cluj şi nu în altă parte? Pentru că pe vremea când eram în clasa a 9-a am vizitat pentru prima dată acest oraş. Am rămas destul de plăcut impresionat şi mi-am promis că aici voi veni să-mi fac facultatea. În 2007 mi-am pus jumate din casă în bagaje şi m-am urcat în tren plin de entuziasm. Având în vedere că suntem în 2012 şi eu tot pe aici îmi duc veacul nu trebuie să dau prea multe explicaţii.
De ce am plecat de acasă? Pentru că Botoşaniul, pe lângă faptul că e capăt de linie, are prea puţine oportunităţi pe care le poate oferi tinerilor proaspăt absolvenţi de liceu. Sunt câteva filiale ale unor facultăţi din Iaşi dar încă am dubii în ceea ce priveşte acreditarea. Plus că, atunci când rămâi acasă nu ştiu cât reuşeşti să te maturizezi. Să evoluezi singur, cu cât mai puţin ajutor din partea familiei (oricât de dragi îţi sunt toţi).
Ca şi comparaţie îmi e destul de dificil pentru că vorbim despre două oraşe atât de diferite. Atât ca dimensiune cât şi ca populaţie. Clujul este un oraş universitar plin de mişcare, plin de evenimente şi oportunităţi. Botoşaniul e o rampă de plecare şi nimic mai mult. Câteva localuri, vreo două cluburi pline (mai nou) de manelişti, un teatru mic care din fericire am înţeles că încă mai rămâne fără locuri şi cam atât. În Cluj găseşti de toate pentru toţi.
Vă invit cu drag la Cluj. E frumos, e plin de oameni interesanţi şi uneori plăcuţi haha. Oricând doriţi să veniţi în vizită să mă anunţaţi să împărţim o bere.
Leapşa a venit de la Teo şi merge în continuare la oricare dintre voi care doreşte să ne povestească despre experienţa “mutării”. Toate cele bune !
