Tag Archives: punctualitate

Word Of The Day

Cuvântul zilei de astăzi este - PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. [Pr.-tu-al] – Dinfr. ponctuel (după punct). (sursa)

De mic copil am fost învăţat de tatăl meu să fiu punctual. Întotdeauna îmi spunea că este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi arăta altor oameni de la prima întâlnire: îţi respecţi timpul şi implicit îl respecţi şi pe al acelor oameni cu care urmează să te întâlneşti.

Într-o perioadă am fost obsedat de ideea de a mă prezenta “la timp” în orice circumstanţă. E clar că de cele mai multe ori eu ajungeam primul la orice fel  de întâlnire pentru că mă porneam prea devreme şi ajungeam (bineînţeles) cu mult înaintea orei stabilite. Dar măcar eram tot timpul acolo la ora la care trebuia.

Mă enervează de multe ori când stabilesc cu o persoană să am un “randez-vous” la o anumită oră. Să spunem ora 3 P.M. (Pe Metereze). Te sună cu 10 minute înainte de întâlnire: <<Ştii, o să întârzii cinci minute. Scuze ! (completare ce nu va fi spusă niciodată cu voce tare: dar mi-a fost lene să mă pregătesc să ajung la timp)>> . Ştii că la ora 3 trebuie să te vezi cu mine? Atunci dacă nu ţi-a murit câinele, o mătuşă, un văr sau o erecţie satisfăcătoare (click să vedeţi despre ce vorbesc) de ce nu puteţi ajunge la timp?

Oare cum era înainte, când nu aveam telefoane? Erau oamenii punctuali, nu? Tu! Da, TU! Cum stai cu punctualitatea?